Anunț angajare îngrijitor I M
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” cu sediul în localitatea Constanța, strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, nr. 55, judeţul Constanța, în temeiul art. 18 din H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizează, la sediul instituției, concurs în vederea ocupării următorului post:
- Îngrijitor I M – 1 post/normă întreagă, post contractual vacant, perioadă nedeterminată, durata timpului de lucru 8 ore/zi – 40 ore/săptămână
CONDIȚII GENERALE DE OCUPARE A POSTULUI:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
CONDIȚII SPECIFICE DE OCUPARE A POSTULUI:
1. Studii medii;
2. Vechime în muncă necesară ocupării postului – 2 ani;
3. Disponibilitate pentru program flexibil;
4. Disponibilitate pentru muncă în două schimburi.
DOCUMENTE NECESARE ÎNSCRIERII LA CONCURS:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din HG nr. 1336/2023;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
BIBLIOGRAFIE:
1. Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată – Titlul XI, Cap.II – Răspunderea disciplinară art.263-268, cu modificările și completările ulterioare:
2. Legea 477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice – Cap.II – Norme generale de conduită profesională a personalului contractual, art.7, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare, Cap.I – „Dispoziții generale”, Cap.II – Secțiunea 1- „Obligații generale” și Secțiunea 6 – „Obligațiile salariatului”- art.21,22;
4. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare- Cap.III – Secțiunea 7, Cap.IV- „Obligațiile lucrătorilor”:
5. H.G.1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă;
6. Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației:
7. Norme de igienă pentru unitățile de folosință publică;
8. Ordinul nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor;
CALENDARUL CONCURSULUI:
1. Depunerea dosarelor: 08.01.202 – 16.01.2025, orele 9.00 – 14.00;
2. Selecția dosarelor: 17.01.2025, orele 9.00-11.00;
3. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor: 17.01.2024, ora 11.00;
4. Depunerea contestațiilor dosarelor selectate: 17.01.2025, orele 11.00-13.00
5. Afișarea rezultatelor contestațiilor: 17.01.2025, ora 14.00
6. Susținerea probei scrise: 20.01.2025, orele 9.00-11.00;
7. Afișarea rezultatelor probei scrise: 20.01.2025, ora 13.00;
8. Depunerea contestațiilor probei scrise: 20.02.2025, orele 13.00-14.00;
9. Afișarea rezultatelor finale în urma contestațiilor: 20.02.205, ora 15.00;
10. Susținerea probei practice: 21.01.2025, ora 9.00;
11. Afișarea rezultatelor probei practice: 21.01.2025, ora 11.00;
12. Depunerea contestațiilor probei practice: 21.01.2025, orele 11.00-11.30;
13. Afișarea rezultatelor finale în urma contestațiilor: 21.01.2025, ora 13.00;
14. Susținerea interviului: 21.01.2025, ora 13.00 – 14.00;
15. Afișarea rezultatelor probei interviului: 21.01.2025, ora 14.30;
16. Depunerea contestațiilor probei interviului: 21.01.2025, ora 15.00-15.30;
17. Afișarea rezultatelor contestațiilor: 21.01.2025, 16.00
18. Afișarea rezultatelor finale: 21.01.2025, ora 16.30.
Probele sunt eliminatorii, fiind declarați admiși la proba scrisă, proba practică și proba interviului doar candidații care au obținut minimum 50 de puncte din maximul de 100 puncte/probă. Participă la următoarea probă a concursului numai candidații declarați „admiși” la etapa precedentă.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la toate probele.
Comunicarea rezultatelor candidaților, la fiecare probă a concursului, se realizează prin afisarea la sediul unității școlare și pe site-ul școlii.
Candidaţii vor depune dosarele la secretariatul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” cu sediul în localitatea Constanța, strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, nr. 55, judeţul Constanța. Relaţii suplimentare se pot obține la secretariatul unității școlare, telefon 0341/173232.
Director,
Prof. Dr. Ing. RISTEA Nicoleta-Luminița